Strabismul la adult
Strabismul la adult, persistent din copilarie sau dobandit la maturitate, are un impact negativ asupra calitatii vietii. Majoritatea covarsitoare a pacientilor care ajung in cabinetul meu imi marturisesc ca strabismul le afecteaza increderea in sine, viata sociala, dar si pe cea profesionala, oportunitatile de angajare fiindu-le mult reduse.
Din fericire, strabismul la adult poate fi corectat, fie cu ajutorul lentilelor prismatice, fie printr-o interventie chirurgicala cu 90% rata de succes.
In continuare, voi incerca sa raspund intrebarilor asociate cu strabismul la adulti pe care le aud cel mai des in cabinetul meu, in speranta ca va voi ajuta sa luati decizia de a va imbunatati calitatea vietii corectand aceasta afectiune.
De ce apare strabismul la adult?
In multe situatii, strabismul la adult este unul persistent din copilarie, care fie nu a fost tratat, fie a fost tratat incomplet.
Un strabism dobandit in perioada de adult poate avea insa mai multe cauze, printre care:
-
-
- Afectiuni generale de tipul diabet, boli tiroidiene, miastenia gravis, infectii etc.
- Accidente vasculare cerebrale, anevrisme, tumori cerebrale
- Traumatisme craniene cu pareze/ paralizii ale nervilor oculomotori
- Afectiuni orbitare sau dupa operatii de cataracta, glaucom, dezlipire de retina
-
Simptome asociate strabismului la adult
In cazul adultilor cu strabism existent din copilarie, simptomele pot fi absente sau minime. Uneori, strabismul e asociat cu pozitii vicioase ale capului, adoptate de pacient cu scopul de a-si mentine o aliniere adecvata a ochilor, alteori pot sa apara oboseala la citit si durerile de cap.
Pacientii care dobandesc strabismul in perioada adulta se confrunta cu vederea dubla (diplopia), cu impact negativ asupra activitatilor cotidiene. Datorita lipsei de paralalelism a ochilor, fiecare ochi va percepe separat imaginea, care nu poate fi unita intr-una singura la nivel cerebral.
Exista tratament pentru strabismul la adult?
Da, strabismul la adult poate fi corectat! Adultii pot beneficia de unele dintre optiunile de tratament care sunt disponibile pentru tratarea strabismului la copil. Acestea pot include corectia cu lentile prismatice pentru deviatiile strabice mici sau chirurgia strabismului.
Succesul interventiei chirurgicale in cazul strabismului la adult
Din proprie experienta, cei mai multi pacienti obtin o aliniere foarte buna a pozitiei ochilor printr-o singura interventie chirurgicala. In functie de complexitatea strabismului, uneori pot fi necesare alte interventii pentru corectarea totala a deviatiei strabice.
Foarte rar, dupa o chirurgie initiala de succes, pot aparea in timp schimbari ale alinierii ochilor, in special daca e implicat un ochi cu vedere scazuta, situatie in care e indicata o noua chirurgie.
Exista riscul de a vedea dublu dupa operatie?
Desi e o temere des intalnita printre pacientii adulti care doresc sa-si corecteze strabismul, vederea dubla postoperator apare intr-un numar mic de cazuri. Diplopia e tranzitorie in cele mai multe situatii, ea dispare dupa o perioada de adaptare a creierului la un nou mod de perceptie. Daca persista, se poate corecta cu ajutorul ochelarilor sau printr-o noua interventie chirurgicala.
Pana la ce varsta este indicata operatia?
Pozitia ochilor poate fi corectata chirurgical la orice varsta si operatia este considerata o optiune de tratament daca amelioreaza simptomele si imbunatateste calitatea vietii.
Sper ca am reusit sa raspund intrebarilor dumneavoastra si ca v-am convins ca nu aveti de ce sa va temeti: strabismul la adult poate fi corectat! Indrazniti sa priviti viata cu alti ochi!

Gabriela Bîrlea – Medic primar oftalmolog si fondator al clinicii ProVisual, cu experienta de peste 15 de ani in tratamentul si chirurgia strabismului si a cailor lacrimale.